miercuri, 26 februarie 2014 | By: Andrew

De pe scena noastră

Piesele nu se mai potrivesc,
Iar ornamentul rămâne gol,
De fiecare dată gând trăiesc,
Mă regăsesc pe scenă, fără rol...

Ca şi cum viaţa ar nega trăirea,
Cu patosul rutinei cotidiene,
Ca şi cum scopul mi-ar nega menirea,
Când îl ating alene...

Iar în decor se pierde caracterul,
Şi-l caut de nebun, ca pe un nume,
Când toţi cred c-au aflat misterul
Şi nu-ncetează să mă curme.

"Aplauze!" Îmi strigă un sufleur,
De parcă eu îmi delectez privirea,
Dar pier când strigă toţi în cor,
Un huiduit ce clatină clădirea...

Citesc demoni în scaune, afară,
În ochii sfinţilor lumeşti,
Şi urlă toţi cum urlă trenu-n gară...
Prieten drag... tu cine-mi eşti?

Bătrân sau verde între tâmple,
Cunoşti sau nu, eu inima ţi-o caut,
Tu n-o lăsa, la fel să se întâmple,
Ci creşte-o sub cuvânt şi flaut...

Câci mulţi ne întâmplăm aici,
Şi leneşi, ne lăsăm în valuri,
În timp ne creştem tot mai mici,
În mulţimea asta fără maluri...

Prieten drag, tu cine-mi eşti?
O parte din mulţime? Terestru sfânt?
Ori poate, ca şi mine, cerşeşti,
Un gând de dor când te simţi frânt,

Dar baţi la porţi de proclamaţi,
Şi toţi te-alungâ înjurând,
Public fals, vă rog uitaţi,
Cum fapta vine dintr-un gând!

Prieten drag, nu te condamn!
Când calci pe oase, ştiu, te doare,
Ai stat prea mult în propriu-ţi stamn,
Plâns nopţi fără salvare...

Dar actu-i spre final,
Audienţa pleacă,
Ne vindem dureros, sentimental,
Privirilor, sperând să placă...

De azi, renunţ la scena asta
La demonii din scaune de lut!
De azi, nu-mi mai interpretez năpasta,
Şi-aleg să fiu doar eu... ascultător şi mut!



Ne jucam...

Ne jucam cu stelele în palme,
Şi doruri ne împleteam în păr,
Azi dorul meu muşcă din măr,
Apoi fără prefaceri , doarme...

Ne jucam cu soarele-n priviri,
Şi lungi oftări de mult prea bine,
Acum doar sper să ajung şi mâine,
Din azi-ul dureros de amintiri...

Ne jucam în frunze pe alei,
Iubind iubitul ca nici odată,
Acum, în sinea-mi, nu-i zi lăsată,
Să nu regret plecarea ei...

Ne jucam de-a jocul şi iubirea,
Îmbujoraţi de sărutări perfecte,
Azi, jocurile sunt defecte,
Şi încă-mi caut fericirea...

Dacă...toate

Dacă te-am strâns odată,
Prea tare, poate, de încheieturi,
Dacă te-am certat privindu-te cu ură,
Ori poate nu te-am salutat în poartă,
Când veneai, tu inima să-mi furi,
Dacă nu ţi-am oferit, atunci când mi-ai cerut, o gură...

Dacă împinsul fost-a prea împins,
Şi tragerile prea la sorţi,
Dacă pe drum n-am fost mereu al tău,
Dacă te-am cerut chiar când a nins,
Şi te ţineam răcindu-te la porţi,
Ori dacă nu mereu am fost convins de bine ori de rău...

Dacă atâtea nu-mi aduc aminte,
Şi-atâtea altele poate-am uitat,
Dacă n-am fost mereu aşa cum ai cerut,
Dacă din timp în timp n-am fost cuminte,
Ori poate prea m-am lăsat o vreme aşteptat,
N-am pentru toate scuză, motive sau vre-un scut...

De-aceea tot ce fost-a rău şi doare,
Tot gândul, tot malderul de neruşinări şi fapte,
Toate atâtea râuri câte-ai plâns,
În mine azi le lasă tu să zboare,
Şi ale mele să fie şi doruri şi păcate,
Nu ţin iertări destule , strâns...
Ci doar regrete spuse către lună, târziu în noapte.