Şi-ntindem piepturile să prindem picuri,
Şi strângem frunzele în urne,
Să le trimitem mai apoi celor dragi în plicuri.
Plouă sub ramura străinului altar,
Din pietre grele legate în cuvinte,
Legându-ne pe noi ca jertfe, tutelar,
Sub cerul care plânge, spre noi, ca un părinte.
Şi plouă de-o vreme, tu proaspăt străin,
Întinzi palma ta nehotărât de caldă,
La trunchiul pe care mă reazăm-un chin,
Ploaia ne strânge, ne frânge, ne scaldă...
Postări
