Cântând cu inima plăcere,
Ca solzi de-argint, când marea-n spume,
Scriu efemer pe stânci mistere.
În liniştea ce n-o doream,
Cu flori din lumile selene,
Mă îngropai în vise şi dormeam,
Cu tine-n dor, în suflet şi pe gene...
Până când liniştea se auzea sfioasă,
În colţul gurii tale îmblânzite,
Mă-ndemnau nopţile spre casă,
Şi vrerile de tine ispitite.
Tu ai tăcut cel mai frumos din lume,
Până ce vorba mi-a răpus iubirea,
Căci ai uitat de cel ce nu va spune,
Cât a durut când ai ales cu firea...
Postări
