Obelisc

Mângâierea durerii de a fi
Încă atârnă în efemeritate. 
Groaza de neant, însă, ne ține de copii,
Încrâncenați și-nfricoșați de moarte. 

Născuți pe-un obelisc la baza căruia-i mormântul,
Ne-nveninăm de prunci, că nu e altă soartă,
Și-n troaca asta de-agonie, doar pământul,
Ne stă către odihnă, poartă. 

De-o fi ceva după sicriu,
Puțini mai mint că s-au întors,
Că dincolo-i tărâmul viu,
Că nu-s dureri și-i luminos. 

Alunecarea spre tenebre pe prea poleitul obelisc,
Gigantul secundar, infima rotație lactee,
Pune-adormitul suflet mai la risc
Decât pe cel ce caută tandem și rod de Astartee. 

Și mai aproape-i de sfârșit
Suflarea ce-alene des se-oprește,
Decât acel nenorocit
Ce știe că-alergarea-i pe alții norocește. 

Că dac-aluneci deznădăjduit și fad,
De unul singur către țintirim,
Și frunzele mai iute cad,
Și iernile mai aspre vin.

Toți ce rămân te-or ști de singur și de hâd,
De-ți duci cărări către cavou, însingurat,
Și-ai să rămâi gândul care-i oprește-atunci când râd,
Exemplul cel de neurmat. 

E-adevărat că astăzi e de neconceput să mai găsești,
Un suflet care să rămână,
Și-n praf, în lungi drumuri lumești,
Două perechi de pași să lași în urmă.

Că prea ne dușmănim om cu femeie,
Prea mult ne refuzăm menirea,
De ne rămâne pieptul fără cheie
Și nu mai cunoaștem nemurirea.

Și-atunci e-aevea să te-arunci devreme de pe obelisc,
Dacă ți-s nopțile adânci și reci,
Iar titlul de ”solitar”, același disc,
Cu-același zgârieturi prin care treci și treci... 

Norii uitării acoperă vârful din care aluneci de o vreme,
Jos, bezna te-nfioară la fel ca gândul de ”cum ar fi fost?”,
Te minți alunecând, că sufletul tău nu se teme,
Că singur vii și singur pleci, deci tovărășia n-are rost!

Dar de te-ar pune-o Mână înapoi, semeț, 
De-ai ști c-alunecarea e mai frumoasă-n doi,
Pe-orice proveri ai pune un alt preț,
Și-altfel te-ai bucura de ploi. 

E vertical si-alunecos, de multe ori mai scurt decat l-am vrea, 
E uneori tragic, și alte ori frumos, și dulce, și amar,
E-o cercetare de o clipă, dar clipa n-ar fi rea,
De-am face din obeliscul nostru... un altar.