Luna plină nu-i de vină
Pentru noi...
Noi am scăpat ulciorul cu rele
În palmele fierbinţi,
În toate patru,
Şi am sperat în lacrimi, ca să spele
Păcatul vechi, şi noul cadru
De rugăciuni neascultate...
Ne trezim speriaţi
De întunecate şoapte
Şi lupte pe care le luptăm fără rost.
Adormim greu, cu durerea pierzării
În suflet, în gene, în credinţe.
Aşteptările nu mai au rod,
Clipesc dezamăgit de trezirea pe care zorii
O aduc necerută...
Şi la ce bun de-am căuta o vină,
La ce bun, tocmai, de am găsi-o?
Viermele rupturilor eterne
Ne-a sfâşiat venă cu venă
Simtirea reciprocă necioplită.
Ne-am căutat o vreme, două
Orbecăind cu palmele întinse în orbire,
Ne regăseam aievea, ne sărutam cu rouă,
Cu ploi spre vechi memorii,
Apoi ne furişam în rele graţii,
Ne iubeam atât pe câtă ură
Ne cerea inima spaţii şi timp,
Departe de primul bob de binecuvântare.
Nu-i de vină nimeni pentru noi!
Inimile ne străpung fiinţa
Cu dorul amintirilor din prima seară,
Din prima zi cu ape şi sori,
Din primii fulgi...din prima lacrimă vărsată,
Prima iertare, primele...veşminte impreună.
Inima mea te cere...şi te alungă.
Inima ta face la fel.
Nu-i de vină nimeni...
Noi ne răsplătim păcatul de-a fi noi,
Aceeaşi vechi fideli conceptului de tu şi eu..
Nimic mai mult.
Postări
