sâmbătă, 10 februarie 2018 | By: Andrew

Crepuscul


Lasă-mă să dorm, lasă-mă sa mor
În acest poem fără noimă, fără glas,
Lasă-mă pierdut, pas cu pas,
Vers cu vers între lipsuri de rimă,
În stihuri de dor...

Lasă-mă cum altfel, nu m-ai lăsa în pace,
Pierdut printre cuvinte, rătăcitor în oase,
Prizonier în piele și liber printre inimi,
Nebunul care-n case îți intră pe-nserat
Când versul mă aduce, acolo unde-ți place
În regăsirea dulce, în palma altui pat.

Lasă-mă să urlu, să plâng îndurerat,
Când totul trece, pleacă,
Rămână vorba -n vers,
Iubirile ne-neacă, și banii ne lipsesc,
Norocul ne-ocolește, privește siderat,
Cum preferăm sorții să ne treacă,
Lenevind în suflet, sclavismul cel pervers.

Lasă-mă în mine, că-n voi îmi e ruina,
Să-mi plâng printre cuvinte
Efemerități ce dor,
Din rândurile-mi mie, tu citește-mi printre,
Și nu pleca urechea la tot ce alții vor,
În asta-mi stă păcatul, aici îmi este vina.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu