Fântână către cer

În peștera durerii,

Cutia lacrimilor tună,

Și pavăză tăcerii

Plânge-o lună...

Cum leii se agită

Și se azvârl în gratii,

De-ar trece ca prin sită

Să-și sfâșie ingrații,

La fel și ura poate,

Nebună și urlândă,

Prin coaste ca să scape

Din adâncimea stângă,

Să rupă cu durere

Ce-a fost iubit odată,

Ce gândul astăzi cere

Din șoaptele-i să tacă.

Dar cat ar urla ‘cea stângă,

Turbată de durere,

Șoptirea cea plăpândă

Pare să prospere...

Să fie-n veci mai tare

O șoaptă de iubire

Ca ori și ce strigare

De ură și mâhnire

Și negura din stângă

S-ajungă prin mister,

Cu lacrimi înălțată

Fântână către cer.