Prostie

Au murit toţi ruşinaţii,
Alţii, nici că s-au născut,
Astăzi merg numai trufaşii
Crăcănaţi către cel mut.
Făr'de-Limbă dă povaţă
Celor mulţi şi proşi în grup,
Cum că nimeni nu învaţă
Dacă gâturi nu îşi rup.
Nimeni are, nimeni strânge
Dacă nu loveşte-n vânt,
Dacă nu, până la sânge
Bat pe alţii spumegând.
Orbii toţi se leagă-n palme
Şi le stă locomotivă,
Un surd galben care doarme
Pe o barcă în derivă.
Toţi se clatină pe margini
De prăpăstii cu ecou,
Mintea lor doar, în paragini
Seamănă cu-a unui bou.
În mocirla de prostie
Tot deşteptu-i fericit,
Adevărul nu se ştie,
Stând departe nerâvnit.