Din lagărul minții

 

Orice gând către plăcerile libere ale trecutului,

Pune această minte firavă la grele munci sisifice,

Înotând fără aer printre ”condamnările pârâtului”,

Stau legat în preconizări pseudo-științifice.

 
Eu sunt pârâtul, metaforic îmbrăcat în dungi,

Așteptând cu dipreț ziua în care voi fi marcat

Pentru recunoaștere publică și mâinile stângi

A minților plecate să mă hulească-nverșunat.


Eu stau după gratiile acceptate de șanț,

Cum, minți ar fi libere dacă dau curs speranței,

La fel mi-e liber trupul, cu mintea în lanț

Și sufletu-mi plânge prizonier ignoranței.

 

Speranțe spre zorii minții de gloată,

Nu are nimeni, când îngenunchierea-i la modă.

De-ar începe sfârșitul ce-l știm, deodată,

Pentru cei nesupuși n-ar fi milă sau probă.

 

Înnourat e cerul minții când trecătorii nu-s oameni,

Și pală-i dreptatea, credința, iubirea,

Când cârma-i ținută cu dinții de fameni

Curaju-i un mit, la fel și simțirea.