Somnium

 

De-ar fi iar iubiri s-abunde,
Ca din ramă poligoane,
Dulci și zumzăind pe unde
Stau butoane de frisoane,

Vremile-ar mai gânguri,
Împărțind și reci și treze
Soare ar mai străluci,
În nopți de grai în antiteze.

De-ar fi nebunia noastră
Curajoasă precum vântul,
Mi te-ai rupe ca o coastă
Doar noi doi pe tot pământul!

De-ai fi o idealistă,
Ziduri, Ziduri să pătrund,
Cucerite-aș nihilistă,
Rațional despenetrând. 

De-ai fi aprigă nefrântă,
Conservatorism atroce,
Ți-aș lăsa doruri să plângă
Dup-un freudism feroce.

De-om fi curajoși de mână,
Alergați de toți argații
Am plăti la săptămână
Și amenzi și reparații.

De-om fi strângători pe pace
Ne-om grăbi cu năbădăi,
Să trăim doar ce ne place,
Zurgălăi și vânătăi.

Și în iernile neștirii,
Undeva ascunși de lupte,
Vom apune viețuirii
În îmbrățișări nefrânte.