vineri, 1 iulie 2011 | By: Andrew

Cutume


Erau vremuri când ţineam
Ceru-ntreg în două palme,
Acum ruga mi-e un geam
Rar curat şi fără rame.

Alteori vroiam pe mâini
Să n-am nici un semn anume,
Să pot rupe două pâini,
Cum? Să te învăţ pe tine.

Acum am o mâzgâleală
Pe dreapta rece şi subţire,
Şi-mi revin în prag de seară
Trei minuni ca amintire.

Fără aste mici cutume,
Între noi, ce-au fost odată,
Mă simt azi singur pe lume;
Tu, să nu te simţi uitată!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu