Furtuni

Gânduri,  gânduri,  pe cărare,
Mă apasă rău și bine,
Mă frământă cu ardoare:
Oare-ai fi a mea și mâine?

Când e soare și iubire  ,
Și ajungem una goi,
Una-n gânduri și simțire,
Una,  până și-n război.

Când potopul se ivește
Curg șiroaie-ndurerări
Nor de nor se tot izbește
Nu-s lumini de împăcări.

Și cum să nu m-apese gândul
Că-ncurând într-o furtună,
Îmi vor sparge norii sânul
Și ne-om pierde-n ploi și humă.

Cum să nu mă-ngrijoreze toate,
Când prea des din zile bune
Facem ploi.  Când tu-mi ești poate
Tot ce-i mai frumos pe lume...

De mâine...

Şi dacă nu m-ai mai iubi de mâine,
Poate
Gândul că te pierd m-ar pierde.
Dacă nu m-ai mai iubi de mâine,
Toate
Alinările din lume nu m-ar alina,
Aşa că
Iubeşte-mă! Nici bun, nici rău,
Nici cum vrei tu,
Al nimănui decât al tău...
Te rog nu spune nu!

Asta mi-e...

Îmi pun gândurile pe foaie
Şi constat întristat că încă doare
Fiecare loc frumos,
Fiecare amintire,
Atâtea lucruri ai distrus în lume pentru mine
Şi ai plecat...
Mă ridic din când în când
Şi strig nebuniei să tacă,
Trec zile şi nopţi la rând
Şi de tine nu mai uit, parcă,
Durerile nu mai dor, amintirile mor,
Strigându-mă de pe lumea cealaltă bântuitor,
Încă în calea fericirii.
Şi în drumul nemuririi
Iubirile se nasc şi mor
Unele din cauza ta,
Altele de dor, patimă, patos şi iar nebunie,
De ce mi-e dată povara asta mie?
Să iubesc iar şi iar, de fiecare dată altfel,
De zece ori, de o sută, o mie,
Nesaţul sufletului meu săpând şanţuri,
Legând în lanţuri o inimă, o sete,
Iubire printre vise, iubiri la depărtare,
Iubire printre note muzicale, dor de buze dulci şi plete,
Blestemate toate laolaltă!
Căci nebunia lumii nu stă-n neînţeleşii ei,
Ci în încercările toate
De bine, cu ochi răi,
În credinţa că se poate, iubire nesfârşită,
Cer sufletele sparte... acea batjocorită
Dragoste lumească.
Îmi pun gândurile pe foaie...
Şi nu rămâne decât o durere pe hârtie,
Uitate lacrimi într-o ploaie
De care nimeni astăzi nu mai ştie...
Mă ridic din când în când,
Să dirijez nebunia! Să cânte!
IUBESC! Omoară-mă iubire!
Iubesc şi inimile frânte,
Bucată cu bucată, rând pe rând,
Pân-am să mă topesc arzând şi-am să mă pierd.
Iubesc orice, oricând...şi asta mi-e durerea.

 

De ştiut...

Când cerul se-ncreţeşte a-nserat
Şi ziua trece, se termină,
Să ştii că încă n-am uitat
Iubirile din tină...

Să ştii că încă-mi amintesc,
Cum dor cu dor de se adună,
Unite-n inimi ce iubesc,
Vor merge-acelaşi drum de mână.

Să ştii că încă ştiu asemeni
Că nu există istorisiri perfecte,
Şi-n dragoste ca şi-ntre gemeni
Sunt diferenţe şi defecte.

Dar n-am uitat şi sper că şi tu ştii,
Că orice inimă iubeşte bine,
Trece mereu peste nimicnicii,
Şi iubeşte azi, mult mai puţin ca mâine.

Zâmbeşti...

Tu zâmbeşti atât de tare,
Încât palmele mele prind muguri
Ce întind mlădiţe spre soare,
Şi cântă-n culori când mă bucuri...

Tu zâmbeşti atât de frumos,
Încât ochii mei plâng bucurie,
Şi sufletu-mi revarsă-n prisos,
Mulţumiri că te ştie...

Tu zâmbeşti atât de minunat,
Că-mi alungi din piept orice ploi,
Şi aduci mângâieri neaşteptat,
Când faci din tu şi eu - NOI.

Reprimare

Nu vă înșelați, nu e ea.
Mi-am ales dragostea bine,
Din mii de gânduri care mâine,
Speram să înflorească. Da!
E-adevărat că nu a fost așa,
Dar eu am ales...

Lasă-mă să am o toamnă frumoasă,
Ori... ce a mai rămas din ea.
Iartă-mă că reprim un an întreg de glorii,
Și urăsc din plin, propriile-mi victorii,
Dar e prea lumină și prea frumos,
Mă tem că te-am ales doar curios,
Nu și încredințat,
Că traiul tău va fi curat,
Că sfântă, cum mi te-am cules,
Ai să rămâi...
și-n prag de șes
Printre coline, și câini murdari,
Ispite, slăbiciuni, pahare pline,
Tu ai căzut...
Deși n-ai apucat să sari,
Salvată de tentații...
Că vrem sau nu să recunoaștem,
Rămânem ceea ce vedem,
Când nu e dor de bine,
Și moștenești din plin tot ceea ce disprețuiești,
Chiar dacă nu l-ai văzut în tine.

Lasă-mă să am o toamnă minunată.
Minunea ei să stea-n izbândă,
Să-nving durerea care-mi stă la pândă,
Și gândul că am gânduri rătăcite-n piept.
Nu am să uit cum fericită,
O dată, doar, m-ai întâlnit,
Și plângeri vesele te-au podidit,
Căci mai apoi, pe piept îmi stăteai rece,
Destul încât să îmi arăți
Că m-ai înlocuit...


Nu vă înșelați, nu ...era așa.
Dar în drumul devenirii
Nu toți aleg să urce,
Deși era a mea,
În mrejele iubirii, a reușit să spurce,
Orice mângâiere...
Și m-a lăsat plecând,
Plângănd...
Cu inima zdrobită,
Și cu obrazul șters.
Dar eu am ales...

Să uit

Și n-am sa uit
Cum în lacrimi ma îmbrățișa
Odată când m-am dus la ea...
Dar vreau sa uit
Cum niciodată de-atunci...
N-a mai făcut asa...