Tu

Sânul tău miroase-a salcâm
Și a copilărie...
De mână cu tine,  nici drumul nu știe
Unde ma duce,
Dar merge aievea din răscruce-n răscruce
Pana în pânzele albe ale iubirii.
Tu ești cununa fericirii,
Și brațul drept al veșniciei,
Pas cu pas,  de-i strâmb sau drept, 
De-i mieriu sau muchia mâniei,
Nu pot decât s-aștept...
Aștept ziua în care te voi lega de libertate,
Și îmi vei sta ca o cunună
Pe creștet și pe braț ,
O eternitate!

Ce noroc...

Pe cărări de-ntinerire
Ochi de zâmbet,  gust de rai,
Mă făceai să-mi ies din fire,
Ce noroc,  că mă iubeai...

Toate-ar fi doar o poveste
De n-ai fi să-mi amintești
Că iubirea noastră crește ,
Ce noroc,  ca ma iubești.

Între seri și dimineți
Când nebuni,  una eram,
Mă țineai între pereți,
Și ce mult ne mai iubeam...

Când în zori de înnoire
Treaz încă nu mă găseam,
Palma ta-mi dădea de știre
Că în tine mă aveam.

Toate-ar fi doar o poveste
De n-ai ști să-mi amintești
Ca iubirea noastră este
Dar din Mâinile cerești.

Furtuni

Gânduri,  gânduri,  pe cărare,
Mă apasă rău și bine,
Mă frământă cu ardoare:
Oare-ai fi a mea și mâine?

Când e soare și iubire  ,
Și ajungem una goi,
Una-n gânduri și simțire,
Una,  până și-n război.

Când potopul se ivește
Curg șiroaie-ndurerări
Nor de nor se tot izbește
Nu-s lumini de împăcări.

Și cum să nu m-apese gândul
Că-ncurând într-o furtună,
Îmi vor sparge norii sânul
Și ne-om pierde-n ploi și humă.

Cum să nu mă-ngrijoreze toate,
Când prea des din zile bune
Facem ploi.  Când tu-mi ești poate
Tot ce-i mai frumos pe lume...

De mâine...

Şi dacă nu m-ai mai iubi de mâine,
Poate
Gândul că te pierd m-ar pierde.
Dacă nu m-ai mai iubi de mâine,
Toate
Alinările din lume nu m-ar alina,
Aşa că
Iubeşte-mă! Nici bun, nici rău,
Nici cum vrei tu,
Al nimănui decât al tău...
Te rog nu spune nu!

Asta mi-e...

Îmi pun gândurile pe foaie
Şi constat întristat că încă doare
Fiecare loc frumos,
Fiecare amintire,
Atâtea lucruri ai distrus în lume pentru mine
Şi ai plecat...
Mă ridic din când în când
Şi strig nebuniei să tacă,
Trec zile şi nopţi la rând
Şi de tine nu mai uit, parcă,
Durerile nu mai dor, amintirile mor,
Strigându-mă de pe lumea cealaltă bântuitor,
Încă în calea fericirii.
Şi în drumul nemuririi
Iubirile se nasc şi mor
Unele din cauza ta,
Altele de dor, patimă, patos şi iar nebunie,
De ce mi-e dată povara asta mie?
Să iubesc iar şi iar, de fiecare dată altfel,
De zece ori, de o sută, o mie,
Nesaţul sufletului meu săpând şanţuri,
Legând în lanţuri o inimă, o sete,
Iubire printre vise, iubiri la depărtare,
Iubire printre note muzicale, dor de buze dulci şi plete,
Blestemate toate laolaltă!
Căci nebunia lumii nu stă-n neînţeleşii ei,
Ci în încercările toate
De bine, cu ochi răi,
În credinţa că se poate, iubire nesfârşită,
Cer sufletele sparte... acea batjocorită
Dragoste lumească.
Îmi pun gândurile pe foaie...
Şi nu rămâne decât o durere pe hârtie,
Uitate lacrimi într-o ploaie
De care nimeni astăzi nu mai ştie...
Mă ridic din când în când,
Să dirijez nebunia! Să cânte!
IUBESC! Omoară-mă iubire!
Iubesc şi inimile frânte,
Bucată cu bucată, rând pe rând,
Pân-am să mă topesc arzând şi-am să mă pierd.
Iubesc orice, oricând...şi asta mi-e durerea.

 

De ştiut...

Când cerul se-ncreţeşte a-nserat
Şi ziua trece, se termină,
Să ştii că încă n-am uitat
Iubirile din tină...

Să ştii că încă-mi amintesc,
Cum dor cu dor de se adună,
Unite-n inimi ce iubesc,
Vor merge-acelaşi drum de mână.

Să ştii că încă ştiu asemeni
Că nu există istorisiri perfecte,
Şi-n dragoste ca şi-ntre gemeni
Sunt diferenţe şi defecte.

Dar n-am uitat şi sper că şi tu ştii,
Că orice inimă iubeşte bine,
Trece mereu peste nimicnicii,
Şi iubeşte azi, mult mai puţin ca mâine.

Zâmbeşti...

Tu zâmbeşti atât de tare,
Încât palmele mele prind muguri
Ce întind mlădiţe spre soare,
Şi cântă-n culori când mă bucuri...

Tu zâmbeşti atât de frumos,
Încât ochii mei plâng bucurie,
Şi sufletu-mi revarsă-n prisos,
Mulţumiri că te ştie...

Tu zâmbeşti atât de minunat,
Că-mi alungi din piept orice ploi,
Şi aduci mângâieri neaşteptat,
Când faci din tu şi eu - NOI.