Înfățișare

Când gândul meu și gândul tău se-mbrățișează

Pe-aleea amintirilor în doi,

În fața Cerului se-nfățișează,

Un înger alb, plin de cutremure și ploi.

Cu stropii mari pe față, obrajii de țărână,

Ce în vârtejuri aspre, dansează violent,

Cu părul ud și rece, un ghem de foc și lână

Ca valuri, se izbește, de malul inocent...

Cu tremurul în aripi, în suflet și ființă,

Nestăpânit de vremuri, de nici un gând curat,

Cu sufletul în lacrimi, lipsit de-orice credință,

Că pierde veșnicia ce tocmai a aflat...

Cu liniștea pe buze, căci vorbele-s sinistre,

Rămas fără de scuze, și fără-ndreptățiri,

Îi urlă doar, durerile în sistre

Și-i larmă dureroasă în sânul cu iubiri.

E doar o-nfățișare, căci restul e durere,

E doar atât, și liniște, și timp,

Un timp în care doar liniște se cere,

A cere altceva, pare un gând prea tâmp...

E doar...un vers tăcut, o rimă, două, trei,

Dar tu n-o vezi, nu-ți place,

Și gândurile noastre, nu se mai știu pe-alei,

Iar îngerul nostru tace...