Calm...

Sunt atat de...calm si obosit.
Am lasat strajeri ochilor mei,
Doi desagi de lacrimi, insa ei
S-au scurs si s-au topit
In negura uitarii, in ceas tarziu...
Vantul imi sopteste viu
Sa nu mai fiu asa cum de o vreme
Numai eu ma stiu...
Purtat de nori spre albe stele,
Spre-al cerului pustiu.
Aveam o inima candva,
Ce ma tinea cu talpa in tarana,
Acum nu simt nici lipsa ta,
Caci te-am pierdut farama cu farama.
Ce rost isi are gandul
Daca e mort si nepurtat,
Daca acum asteapta randul
Catre un gest necumpatat
O licarire prafuita in filele de in,
Si stie clar ca dramul plin
De straluciri uscate
Se va topi in mine asteptand.
In linistea uitarii,
Sub plumbul gandului spre cer,
Ii caut cautarii,
In clipele cand nu disper,
Un sens cu clar contur;
Se scutura brazii imprejut
Si parca de oriunde manteapa-nmiresmat.
O toamna, doua...am uitat
Cate uitari sa cer de sus
Sa pot, vlastar de inimi ca sa am,
In pieptul meu de vremi rapus;
Si nu-mi raspunde nimeni
Inlacrimatelor dureri...
Mi-au spus sa fiu atent ce-mi ceri,
Ti-am dat mai mult decat am vrut,
Un lucru insa n-am putut:
Sa fug de-nsingurari.
Nici vantul nu mai bate,
Nici stele nu se-arata,
De toate ma desparte
O nenteleasa harta
Sculptat-adanc pe-obrazu-mi
De lacrimi vechi si noi.
Dac-as putea sa ma desprind
De tot, de mine si de toate,
As rasari curand
In alte galaxii,
Chiar daca, numai pentru-o noapte,
Apoi, sortit sa fiu
Spre a muri...
O clipa doar, pe ceasul vesniciei,
Sa ard ca sorii toti din univers,
S-arunc priviri nimicniciei
De ura si dispret,
Sa ard, nu altii sa ma vada,
Ci eu sa stiu ca inca raza-mi,
E dulce-ndeajuns ziduri sa cada
Si inimi reci sa mai topesc.
Dar in curand am sa ma sting,
Ca orice fir de amagire,
Si n-am sa pot sa mai cuprind
Petale de iubire
In acest contur de lipsuri si durere.
Am sa ma pierd in infinit
Ca aste reci momente,
Doar amintindu-mi c-am iubit
Greseli sa se repete,
Dureri sa-ndure iar
Cei care m-au vazut
Arzand ca pe altar
Demult...tare demult.
Atat de calm si-atat de obosit,
Ma sprijin de-o speranta:
Am strans, am dat si am primit,
Si am lasat pe cei ce nu ma lasa,
In golul sufletului meu...
Astept, dupa atata timp
S-ajung si eu...sa ne vedem acasa.

Înapoi...

Pana in zori vor trece ani,
Pe ceasul meu in contrasens,
In bezna noptii, din ochi mari
Voi sterge lacrimi de dispret,

Pana in zori se lasa ploi,
Dupa un amurg uscat,
Frunze vor zbura-napoi
Spre pomii din care-au plecat,

Apele vor curge in amonte,
Voi intineri in sinea-mi
Si speriat de-atatea forme,
Imi voi regasi iubirea.

N-am sa stiu ce e minciuna
Si nici cat doare-a ta plecare,
Iarasi imi vei aparea ca luna,
Luminandu-mi pe carare.

Am sa vad in fiecare
Un fir macar, de adevar
Si-am sa cred in orice boare
De iubire prinsa-n par...

Pana in zori vor trece ani,
In zori ma voi trezi batran,
Cu parul alb si ochii mari,
Cu tine-n inima si gand.

Monolog

Ochilor tai aduc intuneric,
Asemeni unui colt de noapte.
Sufletul meu anemic
S-a scurs demult prin soapte
Catre un gol fara sfarsit.
Prins in cale de furtuni,
Zambetul meu sta trantit
Pe marginea unei lumi
Cu un contrast necunoscut,
Cu un imn de fatarnicie.
Eu, singurul singur de azi,
Ma pierd incet printre dureri,
Incerc sa fiu stabil intre nomazi
Dar mi se numara traiul in seri,
Si seara ce-o asteapta toti
Nu e departe...
Alerg inlacrimat printre roboti
Ce-si au trairea ca la carte,
Eu...cel fara de cuprins
Si fara de erata,
Nu sunt un paragraf rescris,
Ci doar o nedorita pata
Pe pagina ce se dorea
A fi de vis...
Aduc lacrimi ochilor tai,
Asemeni unei dimineti bogata-n roua,
Ma simt ades' inconjurat de rai
Care ma scot in drum...cand ploua.
Nu-s pura suparare,
Caci tind sa cred ca am in mine
Printre dureri si sangerari
Un rau ascuns plin doar de bine,
Un rau adanc, cu nepasari...
De-as sta o clipa fara mine!...
Si de-as avea macar un an
Sa pot sa rad in fata milei
Independent de lume si de ban.
Mi-ar fi povara sfaramata
De-un timp de liniste profund,
Si as alege-o alta cale
Pe care-n bezna sa m-afund.
Ochilor tai aduc durere,
Caci nu-s mai mult decat atat,
Chiar stelele de-ar fi sa spere,
Nu m-as schimba caci nu-s mai mult.
Daca-ntristez pe cei ce vad
Un zambet trist in ochii mei,
Daca mi-e vorba nefiresc de-amara,
Daca-s zdrobit sub anii grei
De ceara...
Sa ma iertati! Sa nu ma mai cititi!
Caci randul imi e gri,
Retina mea e sparta...
In cale vreau sa nu m-opriti,
Sa nu-mi bateti in poarta
Si sa ma ocarati
Cu vorba voastra moarta!

Pe de alta parte, eu,
Vazut de toti ca frantul sfant,
Sunt doar un derbedeu
Batut mereu de un cuvant
Ce-apasa zilnic tot mai greu,
Cuvant de-ocara spus mereu
Spre mintea mea, de pieptul meu.
Ochilor tai aduc intuneric
Asemeni unui colt de noapte...
Si stiu de ce...
Sa nu ma mai privesti,
Sa nu mai speri ca inca poate
In centrul meu ai sa traiesti,
Ferita-n veci de moarte.
Eu insumi tin durerea plecarii fara reveniri,
Eu strang amurgul ce fura din simtiri
Si lasa zorii iara s-aduca dorul greu
Pe umerii de ceara,
Peste mormantul meu...
Aduc trecutul, pe ochii tai mierii
Ma tine-n urma trupul,
Doar ochii imi sunt vii...
Dar cine sa ii vada,
In bezna nepasarii?...
Va rog a nu stiu cata oara:
Voi toti, presupusi cunoscatori de gand,
Voi...sa nu ma dati uitarii!

Si norii...

Si norii au in ploaie
Durerea lor s-o planga
Cu lacrime siroaie
Pe fata mea plapanda,
Si cerul are doruri
Nespuse, negraite,
In ochii mei in stoluri
Spre departari gonite.
Soarele isi stinge focul
Uneori indurerat,
Iar pe cer, luandu-i locul,
Luna vede-orice pacat.
Sus pe bolt-orice durere
E-nsutit mult mai adanca,
Orice salt e o cadere
Catre-o patima nesfanta.

Aceste...

Aceste dimineti insingurate,
Cu gust de lacrimi si de scrum,
Cu bucati de suflet scoase
Fara voie pe-acest drum,

Aceste nesfarsite clipe
De-amara pustire,
Cu idei ce vin pripite,
Cu spini lungi trasi prin gandire.

Aceste neimpliniri ce canta
Sufletului imn de groapa,
Si-n lumina ei plapanda,
Las-o bezn-adanca, groasa,

Aceste ganduri de sfarsit
Ce ma inchid in turn de veghe,
Si ma cuprind, ma fac menit
Sa fiu spre-a intelege...

Aceste zile reci si ude,
De nedureri si de nebine,
Ma lasa fara sa mai stiu pe unde
S-alerg nebun iar dupa tine.

In vis

Lasand in mine nedorite spatii
De goliciune si parfum
Ea alearga printre constelatii
In cautarea unui drum

Cu ochii mari, adanci, caprui,
Cu zambet larg, de floare,
Lasa dorinte-n inima oricui,
La trista ei plecare.

Ea nu ramane intr-un loc,
In spatiu si in timp,
Si nu se vrea stea de noroc
In calea vreunui tip,

Nu-i pasa daca nu-ntelegi,
In vorbe multe nu se-ascunde,
Te-ntrepatrunde unde mergi,
Ca razele in unde.

Paseste hotarat si rece
Pe-abrupte cai necunoscute,
Asupra-ti mai tarziu sa se aplece,
Cu ochii ei, dureri s-alunge.

In vis mi se arata rar,
In lunile de dor
Si mi se da, parca in dar
Ca un preascump odor.

In vis se-apropie de spaima-mi
Si tremurul scancit,
Si-aduce vis in visu-mi,
Ca sa ma simt iubit.

La steaua care a murit

Daca "La steaua care-a rasarit
E-o cale-atat de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga",

Spre steaua care-a rasarit
Eu vreau sa ma grabesc,
Si mii de ani ma tina despartit
De lumea ce-o urasc.

La steaua care-a rasarit
Poate e cald si bine,
Desi probabil a murit
Insingurata in vecie.

La steaua care stralucea
Cu mii de ani in urma,
Ma vreau si eu nemuritoare stea
In galaxiei turma.

La steaua care-a rasarit
E-o cale-atat de lunga,
Vreau s-o strabat necontenit
Umblarea sa-mi ajunga.

Spre steaua care lumina
Vreau sa ma-ndrept cu tot,
Voi sti abia atunci ca da!
Umblarea mea isi are scop.