miercuri, 18 februarie 2009 | By: Andrew

Oda rozei pentru vioara

Sunt prea batran…
Vreau in veci s’ascult un strigat,
Un strigat si o lacrima
Si dincolo de suflet,
Eternul jertfirii…opreste-ma!

Nimic nu e mai sfant
Decat corzile tale vibrand
Pe pieptul meu,
Pe bratul meu,
Tu plangi in suflet, inima si gand…

Te divinizez pe tine,
Prin plansul tau eu plang de fericire,
Tu, nepretuit dar din slavi senine,
Neinteleasa raza a iubirii:
Dai sens purtarii si motiv trairii.

Nu te cunosc,
Tu esti mirarea si enigma,
Dar te traiesc in fiecare zi, te recunosc
In orice zvacnire,
Cand odata cu tine
Creste-n pieptu-mi fericirea.

De tonul tau eu infloresc,
De dragul tau eu ma’nrosesc,
De dorul tau ma’nalt spre cer,
C-am sa te-ascult 
Si n’am sa pier,
Intr’una sper.

Sunt prea batran 
Si limitat de toate,
Dar o ultima secunda de mai am…
Vioara mea,
Vreau sa te’ascult pana la moarte…

1 comentarii:

Bogdan spunea...

Vioara ta te elibereaza de toate
Ascult-o cu inima, cu sufletul, cu mintea
Rupe bariere, depaseste limite
Zboara pana la cer si lasa moartea.

Lasa-ti gandul sa zboare
Strabate lumea-n lung si-n lat
Nimic nu poate sa te doboare
Lasa-te de al viorii cantec fermecat.

Trimiteți un comentariu