Imi scriu...

Imi scriu mie...
Si ma intreb cand?
Cand, daca timpul ce a fost sa fie,
E acum pierdut?
Cand am sa stau impotriva vantului?
Cand am sa cunosc un zambet sincer
Dincolo de amagirea cuvantului
Si cand am sa pot cu adevarat sa sper?
Poate ca nu am gasit inca locul meu
Si inca hoinaresc
Printre liniile prea exacte
Ale unui zeu
In fata caruia toti ingenunchiaza,
Toti se sperie...
Eu nu sunt potrivit sa-i numar puterea
In orice fel de moneda
Si orice curs al oricarei zile,
Zeul tau copile al Pamantului
E pe moarte...
Isi pierde puterea
Desi tu crezi ca poate
Se va ridica
Si va sta iar zid in fata plansului.
Eu nu pot sa dau valoare
Oricarui lucru de aici...
Poate ca voi puteti
Sa vindeti si sa cumparati
Si mari si mici,
Dar eu... eu n-am sa cumpar zambete
Si n-am sa vand sinceritate
Pe cateva hartii...
Nu, locul meu nu e aici,
Sa anticipez valori si cresteri,
Influiente si dezamagiri monetare;
Zeii vostri sunt prea mici,
Iar al meu e mult prea mare
Sa va las asupra mea s-aveti puteri
De genul celor manipulatoare.

Imi scriu mie...
Si scrisoarea mea nu incepe cu "Draga..."
Ma simt tradat de propria-mi fiinta,
Rece, tare, ca o arma
Indreptata spre ce sunt.
Sunt un gand... o adiere
Cu gust aspru de pelin,
Daca e sa fiu un chin
Atunci nu mai vreau sa fiu...
Parca ma vad in 2, 3 ani
Pe o banca pe trotuar
Numarand ultimii bani
Rataciti prin buzunar;
Ce-mi ramane?
Cateva cuvinte pe care stiu a le lega,
Insa care nu au folos
Si care nu vor mai intruchipa
Ceea ce sunt
Si nici nu-mi vor mai aminti ce-am fost.
La ce-s bune cuvintele,
Cand sunetul monezilor nu le acompaniaza?
Aceste doua valori
De mult nu mai concureaza,
De mult cuvantul tace
Si zeul tau...desi e slab
Inca e rasaritul care-ti ofera pace,
O zi de liniste-ntr-un an,
O candela in bezna ta,
O iluzie de infinit in marginirea mintii tale,
Orice cuvant as spune,
Nu pot a-ti sta in cale,
Nu pot sa am dreptate
Caci legile-s metale marcate sa le ai...
Nu mai conteaza cat de multe stii,
Ci cat de multe dai...

Imi scriu mie...
Pentru ca nimeni nu-mi scrie.
Putini cunosc Cuvantul,
Putini au alinarea,
Dincolo de cantul
In care se-ncrede marea,
De care apele in spume
Se zbat cerandu-si suma...
Imi scriu pentru ca merit
Mustrarea cea mai grea,
Si cine altul ar putea s-o dea
Decat Cel care ma cunoaste
Si care stie cat de greu sau de usor imi e.
Ma lasa rece apele,
Nu-mi mai gasesc un loc
Cu liniste de foc,
Cu lanturi de iubire,
In sincera simtire,
Fara timp, fara averi,
Fara iluzii de puteri
Si fara deprecieri...
Opreste-ma din plans, intreaba-ma ceva,
Tine-ma strans in palma Ta
Si spune-mi Tata...
Spune ca-mi daruiesti iertare... fara plata!