Vechiul om...

Alergi ades pe culmi spre nori,
Întinzi priviri peste Pământ
Şi iar visezi că poţi să zbori
Dar zbori în inimă, în gând.

Dac-ai putea să-ntinzi o aripă spre cer
Şi vânt puternic să te ridice-n vrere
Nu te-ai simţi tot efemer,
Ci veşnic heruvim spre stele...

Ai vrea să zbori, aşa visat-au toţi
Şi mulţi au încercat credinţa,
Însă până nu treci pe Porţi,
Nu stă în palma omenirii biruinţa.

De unde gândul că în zbor
Eşti liber şi se simte?
Oare nu e un singur dor
Al omului de dinainte?

Oare n-am fost demult cu aripi mari
Şi le-am pierdut pe drum?
Oare nu celor mai avari
Le-am dat la schimb pe promisiuni de scrum?

Un dor ne ţine încă jos
Sperând că vom cuceri înaltul,
Un dor, visându-ne frumos
De pe un nor pe altul...