
Unde eşti?
Te-aştept cu toate aburinde,
Cu lumânări înmiresmate,
Cu dorul ce mi se aprinde
De trupul tau, barbate...
Cât mai stai?
Privesc oftând afară
Şi nu văd pe nimeni pe alei,
N-aud pe nimeni făcând ecou în scară,
Ecou din încurcate chei...
De ce nu te grăbeşti?
Cea care ţi-e pereche
Te-aşteaptă cu ardoare,
Să-ţi povestească-n şoapte la ureche
Cum ea ţi-e cer, iar tu-i eşti soare.
Cu cine stai?
În orele târzii, al meu să fii
Şi nimeni, nimeni să te vrea aşa,
Iar tu să nu vrei trecătoare mii,
Căci veşnică îţi sunt a ta!
Hai să cinăm!
Să frângem pâinea amândoi,
Să-mi ţii palmele în ale tale,
Să scriu că te iubesc pe alte zeci de foi,
Tu să mă porţi apoi, pe paturi de petale.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu