Dacă pleci acum...

Dacă pleci acum,
N-ai să ştii niciodată să iubeşti!
Gândul acesta îţi va rămâne în drum,
Ca un tovarăş călător care te-ndeamnă în direcţii opuse.
Tu creşti...
Odată cu tine şi zale de griuri nesigure
Se vor alinia suprapuse pe frunte ta,
Vei îmbătrâni de tânără,
Te vei încătuşa în tine,
Izgonit de celelalte temniţi limitrofe.
Urlă-ntrânşii toţi, se zguduie grilajul pleoapelor,
Se-ntunecă negrul mai sacadat în strofe.
Se şterg pe burţi către tine
Şerpii împrejurimilor,
Căutându-ţi fructul ispitesc.
Dacă pleci acum...
N-ai să ştii să iubeşti vreodată!
Nu-ţi lua mâna din mâna mea,
Te opresc alungându-te,
Implorându-ţi sufletul să stea.
Acum, pentru moment eşti toată! Rămâi aşa!
Rămâi neschimbată, singură, plânsă, doritoare!
Încrede-te nebuneşte în ce-ţi spun:
Nu te schimba cum îţi ordonă-n rugăminţi şi sfaturi toţi!
Rămâi aşa, nemuritoare! Un mit ce doar odată-n veci
Se face-adevărat!
Un gând doar pentr-un om, un geniu mâine cu inima-i de ieri,
De stăpânit, de-ntruchipat...
Dacă pleci acum,
N-ai să ştii niciodată!