joi, 7 februarie 2013 | By: Andrew

Frumos...


Frumosul nu-i din lumea noastră,
N-avem cuvinte-n grai să-l spunem,
Ne-nduplecăm doar o fereastră,
În el ne-ncrezători să punem.

Frumosul nu-i frumos doar dacă
E pus alături de urât,
Imaginea ar fi săracă,
Un kitsch contrast posomorât.

Frumosul totuşi nu-i poveste,
Căci în mocirla cotidiană,
O umbră de frumos mai este,
Să o privim ca pe-o icoană...

Un glas zglobiu, un cer, un soare,
O buclă-n păr, un zâmbet îngeresc,
Un "Te iubesc!" spus cu ardoare
În calde ploi ce nu se-opresc,

O inimă ce bate către oglinda legii,
O tânără curată cu gândurile sfinte,
Un cuget nepătat departe de cortegii,
Un drept şi bun exemplu numit şi azi părinte;

O ţintă, numai una şi-un om măcar
Pe urme drept să-i calce,
Iar restul să aleagă grâul în grânar,
Neghina spre rusalce...

Un dor necontenit pentru un singur grai,
Un singur ochi, obraz şi palmă,
O viaţă-n doi ca pe un rai,
Trăită ca o prevestire calmă;

Şi-un susur blând întâi de toate,
În piept, în suflet, în gândire,
Numai aşa frumosul poate,
Ar fi frumos -  nemărginire!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu