Peste bord...

Unde Eşti,
Când valuri tari îmi scutură frutuna,
Şi-nalte ziduri de speranţă sparg?
Unde Eşti, când se termină săptămâna,
Iar eu departe încă, sunt în larg...?

Unde Eşti,
Când în adâncul punţii sub catarg,
M-arunc nenorocit, în braţe de cenuşă,
Iar din strălucele, ce fost-am, şarg,
Mă fac murdar de vină şi singur, fără muşă...

Unde Eşti,
Când strig în mijlocul durerii surde,
Desprins de mine, de tot ce m-Ai făcut?
Mă lepezi Tu, şi lepădat oricărei ciurde,
Mă-ngroapă toţi în vina lor, şi-s slut.

Unde Eşti?
Să-Ţi pleci din nou urechea sfântă,
Şi din mocirla de iubiri de purpur să m-asculţi,
Ca altă dată, glasul Tău cuvântă!
Nu mă lăsa vânat de doruri de prea mulţi!

Unde Eşti,
Când vezi că-mi pasă, de falşi ori de prea răi,
De ce îmi laşi simţiri nebune?
Chiar dacă toţi, copii ai Tăi,
De ce durerea lor pe jugu-mi să se-adune?

Caut aflarea...
Tu însă, în tăcere mă îndemni să mă arunc,
În volbura de unde să mă-nghită,
Învăţătura Ta! pedeapsa mea! o chită...
Să-mi aminteşti iubiri în ochi...
                 din ochi de prunc.