marți, 4 februarie 2014 | By: Andrew

Plin de mine...

Mă întâlneşti în drum ades,
Mergând cu fruntea înălţată,
Şi mă priveşti fără-nţeles,
Aşa cum o făceai odată...

Mă vezi fără surâs şi judeci,
Că-nalţ un pisc, în sine-mi prea naiv,
Mi-arunci priviri de ură, apoi treci
Peste frustrări, ostentativ...

Nu ştii şiroaiele de chin,
Ce au spălat chipul de tină,
Şi nici cui toate i le-nchin,
În fiecare zi, să nu-ţi port vină...

Tu vezi doar chipul împietrit,
Pe care fulgii ard căderii,
Şi judeci cum c-am asmuţit,
Memoria din văgăunile durerii...

Îmi spui mereu privindu-mă cu ură,
Că sunt poate prea plin de mine,
Iar eu prefer să tac din gură,
Ca tu să ştii că nu-s decât prea gol de tine.


1 comentarii:

Maria Calin spunea...

Te întâlnesc pe drum ades
pășind cu fruntea aplecată
cătând în inimă un înțeles
pentru iubirea de-altădată.

Îți urmăresc umbra privirii
și văd căzând lacrimă grea
ofrandă adusă amintirii.

Tu, azi, încă ești plin de ea



Trimiteți un comentariu