Se scutura...

Se scutură-n uitare,
Ca pomul copt în toamna cea târzie,
O amintire dulce, un gând ce astăzi pare
Doar dorul care doare şi tot aş vrea să mai rămâie...
Se scutură-n uitare chipul tău,
Din ramura de sus, a vechilor iubiri,
Din coroana amintirilor cu zambet,
Spre crâncen plâns ce-adună hău
De lacrimi reci şi amăgiri,
Care se scurg în zori încet...
Se scutură-n uitare pentru tine
Atâţia paşi, duet de cărărui prin dor,
Şi sărutări ce m-amăgeau că mâine
Mersul va fi alergat şi saltul zbor...
De ce uiţi? De ce cu ziduri tari te pleci
Peste distanţe de nepătruns?
De ce târziu prin vis îmi treci,
Şi-n zori mă lasi mereu tot plâns?
Se scutură-n uitare chipul nostru
Şi verdele îmi piere din suflet şi privire,
Doar pomul gol rămas în ger,
Stigă de dor, de dragoste, de mântuire...
Se scutura iubirea în toamnele tărzii,
Deşi, iubito, ştii... înca o cer!