Oda unui casier...

"Oameni și oameni" tot aud,
"Ai răbdare " îmi spun toți,
Și fără să am de ales răspund calm
Unui țipăt de gloată parcă .
În gura lor nu-s bun vreodată,
Oricât de necunoscut mă știu,
Și-mi caut puteri sa le răspund,
Cu-același calm chiar dacă,
Nu sunt acolo problemă să le fiu,
Ci mai degrabă ajutor. 
Și-atât de mult mă pun la suflet,
Ca rău,  ca problematic și greșit,
Încât dacă la fel aș face,
Aș strânge bube pe inimă ,
Din cele mei pline de vrajbă și granit.
Nu vreau să-mi fac inima grea,
Cu lipsa de rațiune a frustrării,
Cu gând că-n urma lor voi sta
Pastilă împotriva-nsingurării.
Cu ei în flăcări toți pe frunte,
Aflu ce-nseamnă cu adevărat,
Omul puternic, viețile frânte
Și banul blestemat. 

De Sus coboară des puterea
Să ne-mpotrivim propriei vrajbe,
Iar când n-o cerem rezistăm cu valul
Până se sparge-n spume de catarg,
Căci gloata, valul, se poartă-n vise slabe
Ce pier,  când unul doar cedează.
Omul puternic nu-i acel ce rage,
Ori cel ce crede că e-ndreptățit mereu,
Nu-i cel ce-aleargă după valori meschine,
Lovind în mine și în tine,
Pentru un colț de vânt și o minciună .
Omul puternic știe să spună,
Acoperind cu-nțelepciunea,
Orice larmă de nebuni,
Omul puternic, calm se cercetează,
Găsind dreptatea ca un sfânt principiu,
Omul puternic nu se vinde,
Chiar dacă sună a cliche-u.
Omul puternic spune "eu" mai rar
Și pune pe cei mai slabi mai des în ajutor.
Omul puternic nu sta în calea lor,
Când proștii spurcă tipic erei,
Omul puternic știe! Cere-i!
Și-ți va spune cu drag dacă măcar drept
Îi ceri dorința ta.

Și e păcat să cauți alinare,
Provocând doar urlet și mânie ,
Pentru-al tău suflet care n-are
Poate ce ai dorit, sau nu-i cum ai dorit să fie.
Oricine înțelege,  la vârsta dumitale,
Dac-ai ajuns să te tocmești în lege
Pentru-n nimic în lumea asta,
Că undeva te doare lipsa,
Și chiar dacă nu știm ce n-ai,
Nu refula și nu-ți întuneca tu soarele-n eclipsă ,
În fața celor ce nu-s de vină pentru viața ta.
E înțelept să taci, când omul plânge
Chiar și prin răzbunări și vrajba fără cuget.
Mânia în final se stinge, 
Și ce folos să-ți faci dușmani
Pe lângă lipsa ta de suflet?!
E înțelept sa taci mai bine,
Ca să vorbești mai apăsat prin asta,
De sufletul celui ce mâine,
E singur, și singur se luptă cu năpasta.

Că de la bani se pare,  toate,
Încep,  de parcă nu e viață ,
Decât atunci când zornăie alene,
Un buzunar care prin vreme
A adunat avar o pricină de ceartă .
Că greu se strânge,  știm cu toții,
Dar pentru ce ne vindem traiul
Pe reci metale ș-apoi hoții,
Să ni le ia și să ne lase doar cearta de pe urmă? .
Nu-i banul totul,  iară tu om bun
La anii tăi dacă n-ai înțeles-o încă
Nu te mira ca pe banii tăi
Nu-ți dau prea multe alții. 
Pui prea mult preț pe ei, 
Apoi deștepții văd asta și profită ,
Ia nu te mai lăsa condus de buzunar,
Să vezi cum or să caute toți hoții... Un alt hambar.

Dar omul puternic știe asta
Și-ascultă calm pe prost și pe frustrat,
Pe cel ce liniștit și educat vorbește ,
Pe cel ce țipă și trântește, 
Pe toți... Și fără sa le pună preț,
Ori să îi pună pe-al său suflet,
Înaintează printre ei în ani,
Căci la final omul e om,
De sus vine puterea,
Iar banii... Sunt doar bani.