miercuri, 17 mai 2017 | By: Andrew

Dragoste în trei acte

Actul I
Nici n-a vrut sa te asculte, dar,
Când dorurile-s multe
Chiar și o singură sclipire nu e în zadar,
Și n-ai plecat să fii o alta dintre sute,
Ci-ai strâns la piept un ”nu” ca pe un ”da”.
Ai așternut pe pânză o tăcere,
Și-un glas de suflet amuțit,
Ca un răspuns dat celui ce nu cere
Să fie iar iubit...
Și l-ai cules din rătăciri,
În negru și-n contururi,
De parc-ai fi știut că amintiri
Ți-ar da, punându-te pe drumuri...
Apoi ai întrebat.
Și-atât a trebuit, să scuturi
Din ochii pe care i-ai pictat...
Scântei și fluturi.
Și l-ai iubit apoi, până să-i spui,
Ce drumuri te-aduc în răscruce,
Și-așa se-ncheie actu-ntâi
Cu lacrimi că se duce...

Actul II
Cu lumânarea în oglindă,
Cu gândul dus departe,
În cada aburindă,
El se gândea deșarte...
Cum e atipic timpul,
Și-atât de mai devreme,
I-ar fi cerut tot gândul
S-o scape de blesteme.
Și-atât de mai-nainte,
Să-i dea pe alte drumuri,
Să umble după minte.
Cum amintirile-i pătrund,
Nu-i gând sau boală,
Găsindu-i regretând,
Din nou, întâia oară.
Că drumuri se despart,
Și altele-s în lume
Ce bucurii împart
A sorților cutume.
Și cum le simțea pe toate,
De la tablouri la final,
Cum ce-i frumos încape,
Într-un moment banal,
Așa-i plecă lumina
Din zâmbetul de vină,
Să-i lase goală mâna,
Și noapte visurilor plină.
Însă n-a plecat din sânul
Ce stâng, încă mai bate,
Dar gândul e stăpânul,
Care cărări desparte.
Știa că încă doruri,
Îl strigă și-i răspund,
În lacrimi și onoruri,
Se-ncheie-un act secund.

Actul III
Acesta-i nesfârșit, se pare,
Atât cât amândoi,
Vor strânge o-ntrebare
De ”Dar daca noi...?”
La depărtări pe care
Cu toată dăruirea,
Ea le ștergea cu dorul,
Le parcurgea cu firea,
La reci furtuni încete,
Ce le primea cu pieptul,
El, ce de pe perete,
Privea în ochi regretul,
Ea, ce îl păstra pe braț,
El,  al dragostei ipneu,
Ea, sorbindu-l cu nesaț,
El, al ei veșnic leu...
Nici n-a vrut să o asculte, dar...
Cu gândul dus, departe,
Așa se-ncheie nesfârșirea....iar!
...Pe-un drum ce se împarte.
[...]
La ceas de veghe-n beznă
În clipele de dor,
Din creștet până-n gleznă
Toți porii cântă-n cor,
Când sorții lasă valul 
Și trist, cade cortina, 
Când marea plânge malul, 
Și umbra mângâie lumina,
Atunci, oriunde pe pământ
S-ar rătăci în planuri, 
Sus, două inimi într-un cânt
Se-nalță către cranuri,
Și una sunt în vorbe, 
Nespuse, neuitate, 
Legate-n amintiri 
În veci neregretate.





0 comentarii:

Trimiteți un comentariu