Rugă iubirilor

Ajută-mă Tată, Să vărs acest năduf din cutia iubirii!

Și aș cere, deși împotriva firii,

Să mă lași să nu mai iubesc vreo-dată,

Dar știu că dragostea e de la Tine,

Și cineva trebuie s-o-mpartă.

Ajută-mă cer, Să nu-ti văd astrele arzânde!

O vreme să uit de simțirile plăpânde,

Ce-mi sapă șanțuri grele în dorința de profund,

Ajută-mi cer, să uit de inimile seci,

Și-n tine să cad ca un luceafăr arzând...

Ajută-mă Tată, să-mi scriu lecția cu sânge,

Și dacă n-am s-o învăț vreo-dată, măcar,

Unii de-or citi-o să-nțeleagă cum frânge perfid,

Minciuna și-orgoliul tot ce ne dai Tu în dar,

Și plânsul de după-i acid.

Ajută-mă Tu, Susur blând și dulce,

Să mi te regăsesc în ochiul drag ce-aduce,

Motiv de jertfă  - trupul, cu tot ce mă animă,

Să mă scârbească lucrul,

Simțirea fie-mi divină,

Și-n adevăr mă poartă pe căi nebănuite,

Spre brațe de inimă, care smerite,

Îmi vor sluji drept ajutor potrivit,

Întărește-mă să fiu temelie pe stâncă,

Și nu mă lăsa, să mă feresc de iubit,

Ridică-mă Tu, să nu apun încă!