La final de rând

 

Dacă nu era deja Evident,
Toamna a fost mereu anotimpul meu de solitudine cordială.
Acest haos numit - ruginiu aranjament de frunze gata să renască
În zboruri line pe verticală printre ploi depresive,
Printre gânduri de păcură, pâlcuri de iască
Și multă multă ceață pe pleoapa vorbitului
În versuri ce nu rimează la final de rând.

Ca vrăbiile din ram în ram, să se-ascundă de ploi,
Așa mă eschivez din gând în gând, numai să nu dau de golul
Unui puhoi de nimicnicie. Când timpul stă în loc,
Și rămân vânatul unui nesătul mormânt de nemișcare,
Îmi lepăd rolul, clipita veșnicie, orice foc sufletesc și mă predau spre evadare:
Renunțarea pare un concept pueril,
Din tinerețile triplicității cerebrale:
Toamna mi-e ca o zgârietură pe vinil, din care-mi sare acul, repetând
Dureroase amintiri relaționale.