O clipă doar...trei zile,
Am ţinut în palma stângă,
Din ea atâtea file,
Cât timpul n-o să frângă.
Căci alergam nebuni prin lume,
Şi ne vedeam prin toţi şi toate,
Apuşi spre miazănoapte,
Urcându-ne spre stele,
Doi străini fără de nume,
Departe doi, în cele rele,
Dar prea aproape-n cele bune...
Nu ne opreau nici legi nici legăminte,
Nici gratii, depărtări sau timp,
Ne avântam spre veci printre morminte,
Din pisc tăcut, în vuietul din câmp.
Şi-i aprindeam luceferi în priviri,
Îi stăpâneam conturul scump pe buze,
Şi ne pierdeau atâtea negrăiri,
În înţelesuri ce nu-ncetau să ne amuze.
Şi o chema, cum îngerii o cheamă,
Când coruri întrunesc în slăvi,
Cum cel mai mare pictor plânge-n ramă,
Nebunia-n ode şi isprăvi.
Însufleţind o eră nouă,
De suflet cald şi de uitări terestre,
Doar ea înnoată azi, în mine dacă plouă,
Şi-ascunde ochi doriţi printre ferestre...
Şi ne vedeam ca lacrimile plânse
Atât de-asemănate în dureri,
Când râsetele noastre strânse,
Bezmeticeau în neguri şi tăceri...
Nu-i alta poate, să audă,
Nespusul dor, când patima-i aduce,
Dureri ce stau azi să pătrundă,
O inimă cum nu-i o alta la răscruce.
O clipă doar... N-a fost prisos de gânduri,
Secunda cu amar şi rânduri,
M-a-nveşmântat cu râs şi cu iubire,
Cu glasu-i dulce ca sufletul de cer,
Chiar dacă-ncătuşaţi în lumi fără mister,
O clipă doar, va fi o nemurire.
Postări
