duminică, 18 mai 2014 | By: Andrew

Pahar cu gânduri

Furtună într-un pahar cu gânduri,
Doruri strâng, nestăpânite,
Plec s-alerg pe-alte pământuri,
Unde-s inimi neiubite...

Zâmbete din piatră seacă,
Unde lacrimi inundau obrazul,
Unde inima era săracă,
Timpul schimbă lent macazul...

Din furtuni, prin plumb spre soare,
Ridicând poveri nebune,
Azi, dureri ce ieri amare,
Încetează să mai sune...

M-ameţeşte cupa dulce,
Gânduri verzi din griuri false,
Sufletul, de azi, mă duce,
Depărtat de doruri arse...
sâmbătă, 17 mai 2014 | By: Andrew

Pe lac...

Pe o barcă sub un vis,
Limpede cer de iubire,
Stau luminilor întins,
Nimănui nu-i dau de ştire...

Lângă sălcii lenevite,
Dorm în soare ochii mei,
Printre valuri adormite,
Doar dac-ai privi în ei...

Şi-alunec dintr-o vâslă,
De-ar sta ceasul, m-aş uita,
Mă las greu, şezut de pâslă,
În mărinimia ta...

Înc-o pală, înc-un ceas,
Larg de lac liniştitor,
Lasă-mi pe obrazul ars
Un sărut răcoritor...

Dacă ne-or striga din mal,
Că-şi vor barca înapoi,
Ne-om ascunde-n al tău şal
Să ne ştim pe lac doar noi.
vineri, 11 aprilie 2014 | By: Andrew

Tu ai tăcut...

Tu ai tăcut cel mai frumos din lume,
Cântând cu inima plăcere,
Ca solzi de-argint, când marea-n spume,
Scriu efemer pe stânci mistere.

În liniştea ce n-o doream,
Cu flori din lumile selene,
Mă îngropai în vise şi dormeam,
Cu tine-n dor, în suflet şi pe gene...

Până când liniştea se auzea sfioasă,
În colţul gurii tale îmblânzite,
Mă-ndemnau nopţile spre casă,
Şi vrerile de tine ispitite.

Tu ai tăcut cel mai frumos din lume,
Până ce vorba mi-a răpus iubirea,
Căci ai uitat de cel ce nu va spune,
Cât a durut când ai ales cu firea...

miercuri, 26 februarie 2014 | By: Andrew

De pe scena noastră

Piesele nu se mai potrivesc,
Iar ornamentul rămâne gol,
De fiecare dată gând trăiesc,
Mă regăsesc pe scenă, fără rol...

Ca şi cum viaţa ar nega trăirea,
Cu patosul rutinei cotidiene,
Ca şi cum scopul mi-ar nega menirea,
Când îl ating alene...

Iar în decor se pierde caracterul,
Şi-l caut de nebun, ca pe un nume,
Când toţi cred c-au aflat misterul
Şi nu-ncetează să mă curme.

"Aplauze!" Îmi strigă un sufleur,
De parcă eu îmi delectez privirea,
Dar pier când strigă toţi în cor,
Un huiduit ce clatină clădirea...

Citesc demoni în scaune, afară,
În ochii sfinţilor lumeşti,
Şi urlă toţi cum urlă trenu-n gară...
Prieten drag... tu cine-mi eşti?

Bătrân sau verde între tâmple,
Cunoşti sau nu, eu inima ţi-o caut,
Tu n-o lăsa, la fel să se întâmple,
Ci creşte-o sub cuvânt şi flaut...

Câci mulţi ne întâmplăm aici,
Şi leneşi, ne lăsăm în valuri,
În timp ne creştem tot mai mici,
În mulţimea asta fără maluri...

Prieten drag, tu cine-mi eşti?
O parte din mulţime? Terestru sfânt?
Ori poate, ca şi mine, cerşeşti,
Un gând de dor când te simţi frânt,

Dar baţi la porţi de proclamaţi,
Şi toţi te-alungâ înjurând,
Public fals, vă rog uitaţi,
Cum fapta vine dintr-un gând!

Prieten drag, nu te condamn!
Când calci pe oase, ştiu, te doare,
Ai stat prea mult în propriu-ţi stamn,
Plâns nopţi fără salvare...

Dar actu-i spre final,
Audienţa pleacă,
Ne vindem dureros, sentimental,
Privirilor, sperând să placă...

De azi, renunţ la scena asta
La demonii din scaune de lut!
De azi, nu-mi mai interpretez năpasta,
Şi-aleg să fiu doar eu... ascultător şi mut!



Ne jucam...

Ne jucam cu stelele în palme,
Şi doruri ne împleteam în păr,
Azi dorul meu muşcă din măr,
Apoi fără prefaceri , doarme...

Ne jucam cu soarele-n priviri,
Şi lungi oftări de mult prea bine,
Acum doar sper să ajung şi mâine,
Din azi-ul dureros de amintiri...

Ne jucam în frunze pe alei,
Iubind iubitul ca nici odată,
Acum, în sinea-mi, nu-i zi lăsată,
Să nu regret plecarea ei...

Ne jucam de-a jocul şi iubirea,
Îmbujoraţi de sărutări perfecte,
Azi, jocurile sunt defecte,
Şi încă-mi caut fericirea...

Dacă...toate

Dacă te-am strâns odată,
Prea tare, poate, de încheieturi,
Dacă te-am certat privindu-te cu ură,
Ori poate nu te-am salutat în poartă,
Când veneai, tu inima să-mi furi,
Dacă nu ţi-am oferit, atunci când mi-ai cerut, o gură...

Dacă împinsul fost-a prea împins,
Şi tragerile prea la sorţi,
Dacă pe drum n-am fost mereu al tău,
Dacă te-am cerut chiar când a nins,
Şi te ţineam răcindu-te la porţi,
Ori dacă nu mereu am fost convins de bine ori de rău...

Dacă atâtea nu-mi aduc aminte,
Şi-atâtea altele poate-am uitat,
Dacă n-am fost mereu aşa cum ai cerut,
Dacă din timp în timp n-am fost cuminte,
Ori poate prea m-am lăsat o vreme aşteptat,
N-am pentru toate scuză, motive sau vre-un scut...

De-aceea tot ce fost-a rău şi doare,
Tot gândul, tot malderul de neruşinări şi fapte,
Toate atâtea râuri câte-ai plâns,
În mine azi le lasă tu să zboare,
Şi ale mele să fie şi doruri şi păcate,
Nu ţin iertări destule , strâns...
Ci doar regrete spuse către lună, târziu în noapte.

joi, 20 februarie 2014 | By: Andrew

Darul tăcerii

Mi-ai oferit darul tăcerii
În încercări de răzbunare,
Iar privirea din pasul plecării,
A rămas lipsită de uitare.

Cu darul tău apăsător,
Am plecat pe căi de negură,
Şi m-am făcut un călător
Cu talpă grea, dar sigură...

Pe căi pustii, prin timp trecut,
Tovarăş am avut, doar plânsul,
Dar am ales să merg tăcut,
Urându-mi în fiecare noapte visul.

Şi ce credeam că e povară,
Că mă va izgoni din mine,
Aflat-am azi, că nu mă mai doboară,
Ci doar mă poartă către mâine.

Şi ce credeam că e pedeapsă,
În coastă dor, pe frunte încreţire,
E doar un semn pictat pe coapsă,
Spre-ami fi o lecţie în amintire.

Mi-ai oferit darul tăcerii,
Atât de trist, atât de refuzat...
Azi darul tău în bucuriile durerii,
Mă-nalţă negrăit, nemeritat.