Nenorocitu'...

A strans mereu clipe de ghiata
In sufletu-i zdrobit, pustiu,
Stia ca asta nu e viata
Traind, nevrand sa fie viu.

Trecea ades pe langa multi
Care zambeau iubind ferice,
El sta cu ochii catre munti
Si sufletu-i batut de bice...

Cand singur se gasea de multe ori,
Era lovit de ganduri grele
Si se oprea din plans in zori,
Dar nu scapa de ele...

Primea si zambete din cand in cand,
Dar nu le dadea crezare,
Caci inca astepta un singur cant
Sa-i stearga lacrime amare.

Si toti stiau ca astepta
Ceva ce nu avea sa vina,
El totusi inca mai spera,
Pastrand in ochi o stranie lumina...

Adesea il gaseau ingenunchiat
Si plin de lacrimi in siroaie,
Multi au crezut ca a scapat...
El suferea mai tare...

Si rare ori dormea pe-ascuns,
Caci teama nu-l lasa s-o faca,
Dar se trezea zdrobit in plans
Strigandu-i numele de fata...

De multe ori privea ninsori de frunze,
Infrigurat si fara sa mai spere,
Doar vantul il mai saruta pe buze
Doar el il alinta... stiind ca piere.

Atat de multe ar fi vrut sa spuna
Si-atatea ploi in inima avea,
Dar le-a lasat in suflet fara vina,
Caci nimeni nu il asculta.

Uitase zambete ca sa mai poarte
Caci il durea trecutul,
A asteptat asa pana la moarte,
Ingenunchiat, plangand...nenorocitul.