Intre stanci...

Langa o piatra funerara,
Undeva, in jos spre noi
Isi plange inima amara
Un copil cu palme moi.

"Muntii ma vor vindecat,
Vaile ma vor de piatra,
Noptile vor luminat
Eu sa fiu cand cainii latra.

Pomii ma vor radacina,
Cerul ma vrea astru mare,
Florile ma vor albina
Si pamantul ma vrea soare.

Marea vrea sa-i fiu apus,
Pesteri mari ma vor pictura,
Pasari mici ma vor supus
Si in zbor sa port armura.

Dar nu's mare si nici piatra,
Nu sunt astru sau lumina,
Nu's in pesteri veche arta,
Nu sunt floare, soim, albina...

N-am sa pot fi un apus
Desi apun din ce in ce,
Si nu-s vantului supus
Desi stau in adiereai rece.

Nu sunt ce vor sa ma faca
Cerul marea sau copacii,
Dar nu pot sa-i fac sa taca,
Nici nu sunt s-auda altii.

Am sa las sa fiu ce sunt
Chiar de nu-mi vad singur rost,
Dar cat sunt, putin sau mult,
Am sa pot spune c-am fost.

Plang acum ca-n palme strang
O dorinta si un zbor,
Caci in suflet m-i se frang
Temeri grele c-am sa mor...

Am sa mor fara sa pot
Sa fiu ceva, nu pentru mine,
Si din totul totului cel tot
N-am sa stiu ce sunt sau cine.

Am sa mor spre bucuria lor,
Caci oricum n-am fost ce-au vrut,
La piciorul muntilor,
Plans de cei ce m-au stiut..."

Lang-o piatra funerara,
Un copil batran plangea...
Era gata ca sa moara
Nestiind ce e, ce vrea.