Mustrari...

Nu ma judeca,
Tu, suflet orbit de ceva
Sau increzator ca ai vederea clara.
Nu stii durerea mea,
Nu stii de-mi stau in viata
Toate cum ar trebui;
Stiu, e lesne-a da povata
Si e usor a instrui,
Dar daca primul nu esti tu ca sa te-asculti,
Sa nu-mi stai prefacut in fata,
Caci n-am rabdare pentru multi.
Chiar daca in cuvinte
Ti-as arata ce sunt,
N-ai intelege multe,
M-ai judeca prea mult,
Iar asprele-ti sentinte
Nu-mi sunt indreptatite
Si mult e cu putinta
Ca tie-ati fi menite.
Nu ma captura intr-un cuvant
Sau in vro fraza ce m-acuza,
Ai sa observi curand
Ca tot ce spui m-amuza.
Nu-mi esti un etalon,
Nu esti mai bun ca mine,
Prefer sa nu ma mai cobor
Pe-acelasi gand cu tine.
Ti-am scris cat am putut de bine
Cateva lucruri ce le simt,
Si toate sunt in mine,
Daca m-ai sti,
Ai sti ca nu te mint.
Sa nu ma judeci tu,
Cu standardele-ti gaurite
De preconcepute ganduri,
De compromis, de falsuri, de absurd...
Ma spal pe maini
De invidii si de ura;
Tu iti ai locul printre caini
Preocupat cu latratura.
Departe, daca nu-ntelegi
Ce sunt prin ce iti spun,
Frustrarea ta te-obliga sa alegi
Popas pe un alt drum
Si-o alta poarta sa o latri,
Lumini in noapte nu-ti sunt astrii,
Ci mintea ta obscura
Ce te condamna la-ntuneric.
Stiu, multe ai sa-mi spui
Si toate-ti sunt mustrare,
Dar pentru simplul fapt ca am preocupare
Mai importanta decat sa te-ascult,
Te las in asteptare
De mici scantei de constiinta.
Si cand le vei avea,
Sa vii, sa facem cunostinta,
Abia atunci mustrarea ta
Isi va primi recunostinta.