Nimicnicie

Ros de timp si plin de pacate,
Ma plec plangand in tarana umilintei,
Ma simt mai uitat si atat de departe
De implinirea vreunei fagaduinte...

In ape limpezi ma privesc,
Iar apele se tulbura infricosate,
Paduri intregi din cale-mi se feresc
Lasandu-mi drummul, vesnice pustiuri neudate.

De strig spre cer, se clatina luceferi,
Speriati de glasul meu impovarat cu ura,
Doar sorii stau nederanjati si teferi,
Caci ei nu au putut vreodata sa auda.

Sub talpile murdare de cenusa,
Pamantul se deschide-n rani adanci
Si nu gasesc pe nicaieri o usa,
Un mormant gol, o pestera deschisa intre stanci.

Nu-i loc sa ma primeasca binevoitor,
Nu-i inima pe lume, in ea sa zabovesc,
Nu sunt decat chimval zanganitor,
Eu sunt nimic atunci cand nu iubesc.