Letargie

In linistea serii, uneori,
Aud bataia frageda a inimii mele,
Asta doar cand nu sunt ploi
Si serile nu-s rele...

Astept cu ochii in tavan
De la apus la zarva diminetii...
Privesc din cand in cand pe geam
Caci ma plictisesc peretii.

E de mirare cum cineva
Poate sa nu faca nimic,
Si sa ramana intr-o stare asa,
De parc-ar fi murit;

E greu,chiar, de-nteles de ce,
Sa stai atata timp inert,
Caci starea asta de leguma,
Nu te face nici mai bun nici mai destept.

Este probabil un simplu manifest,
O ciudata descarcare de vid
Ce sta la porti ca-ntr-un arest
Si razbucneste silentios cand se deschid.

Ar trebui, in teorie,
Spun cei considerati destepti,
O astel de stare, numita letargie,
Sa treaca iute, fara s-o regreti;

Ar trebui tot astfel
Sa fie-o tulburare,
Insa atat de calm si fara zel
Ma simt, incat nu-i de mirare,

Nu e o neasteptata tragedie,
O ploaie de mirari ivita din senin,
Desi probabil se-astepta sa fie,
Si gandul de-ntrebari sa-mi fie plin...

Nu-mi pasa...privesc la praful care cade,
Astept sa se opreasca secundarul
Si timpul insusi sa ma ia la palme,
Cum ca se scurg clipe-n zadar cu carul.