Fara rima

Draga mea,
Au trecut multe zile
De cand dadeam fara sfiala,
Curs simtirilor noastre.
Eram atat de inaltat, parca,
Atunci cand iti atingeam mana,
Sau cand te sarutam
Si tremurai ca o tomnatica frunza,
Mai vie ca oricand.

Ce s-a intamplat?
Azi rar ma regasesc zambind,
N-am bucurii prea multe
Si cate sunt, sunt efemere,
Nu reusesc decat sa mi te-aduca aminte.
Cersesc zilnic ceva,
Si nici macar nu stiu ce...
Cersesc viata pentru amintirea mea,
Zdrobita parca de veacuri
Sub coapsa timpului,
Rece, palid si uscat.

Draga mea,
In fiecare clipa a existentei mele,
Arunc tot felul de gunoaie
In golul fara margini
Ce numai tu l-ai putut umple.
E-atat de simplu...
Ma definesc astazi,
Din talpi si pana-n tample
Ca un ceva fara contur,
Si cu un continut tot mai vag,
Odata ragetul asurzitor al secundarului.

Uneori vreau sa cred
Ca ma intelegi, ca stii toate-acestea,
Alteori, pentru ca ma alungi
Si imi spui atat de clar
Ca nu ma mai vrei,
Inteleg ca n-ai cunoscut vreodata
Macar cel mai incetosat colt
Al inimii mele.

In ciuda acestor dureri,
Tu stii, n-am cerut nimanui mila.
Imi merit untdelemnul
Cu care m-am uns alegandu-te,
Imi merit lanturile inimii.
Incep sa cred ca n-am avut o sansa,
Ca am spus "da" la fiecare "nu",
Inconstient, ademenit de mirosul tau!
Povestea noastra, draga mea,
Nu are rima...