Funerar

Tăcerea ta şopteşte-ocară
Cu glasul unui slab ecou,
Şi mă izbeşti pe piatra funerară,
M-afunzi dincolo de cavou,

Din lutul moale de lângă mormânt
Te ştergi de parcă nici n-ai fost,
M-ai modelat într-un banal cuvânt
Şi când ai terminat, eram anost.

În locul florilor din primăveri,
Mi-ai aşezat la cap o amintire,
Ca bucuria clipelor de ieri
Să-mi ţină creştetul în amăgire.

Te-ntorci, zâmbeşti, apoi dispari,
Eu aflu negru de ţărână,
Că dacă inimile-s tari
Nu stau în veci, de mână.