Minte de femeie

Să nu cumva să încerci
Să pui în ordine
Mintea unei femei. E terci!
Şi cu asta reuşeşte să te domine.

Imaginează-ţi! Şase feţe fistichii,
Toate desenate cu acea culoare
A riglelor vechi pentru copii,
Ce-şi schimbă imaginea după orientare.

E Rubik. Şi te chinui frate,
Pierzi nopţi, luni, ani să o deslegi,
Şi când crezi c-ai reuşit, îşi schimb-o parte
Din senin, ca tu să tot alergi...

Ce-i drept, ştim toţi că-i în zadar,
Şi că nu-i nimeni destul de bun, acolo să ajungă.
Am inventat noi marele limbaj binar,
Dar mintea ei, ar face genii ca să plangă...

Acolo, în abisul de necunoscute ciudăţenii,
Nu-s piese care să compună un întreg,
Şi însăşi noţiunea care ar lega întregii
E-atât de-abstractă încât marii filosofi n-o înteleg.

E schimbătoare? Da. E neînduplecată,
Umedă, rece, caldă, distantă, plină de orgoliu?
Nesătulă, doritoare, surprinzător de violentă...
Da...e toate-acestea şi nimeni ştie cât în doliu

Va sta o lume-ntreagă după înţelepţi,
Ce s-au jertfit pe-a minţilor altare,
Să înţeleagă macar de ce nu pot sta drepţi,
În faţa astor minţi ce nu-s nici mari, nici clare.

Nu putem, dragii mei confraţi în nenţelegeri,
Decât în faţa unui astfel de complex,
Să scoatem pălăria respectuoşi dar fără temeri
S-o facem sincer, nu ca pe-un reflex.