Finalis...

Un alt vârtej de-amărăciune,
O altă mlaştină înlăcrimată...
De ce-am uitat a ne mai spune
De visul rău sau bucuria toată?

De ce în vorbele de miere
Acum găsim doar frunze de pelin?
Oare nu ştim iubire a mai cere,
Ori ne-nşelăm că ne iubim?

Pe muchia uitării nesfârşite
S-au strâns atâtea vorbe pe nedrept,
Iar gândurile cele mai urâte
Ne depărtează-ncet încet...

Azi tu îmi spui că nu mă vrei,
Eu mâine te urăsc de-odată,
Apoi ne împăcăm, dar răi
Rămânem strânşi de-orgoliul ce desfată.

Şi am ştiut că va veni
Perfida clipă ca hotar despărţitor,
Căci nu mai stim azi a ne fi
Iubit şi ceas deşteptător...

Acum, vorbeşti iubiri de început
Cu un alt căutător în stele,
Şi ai uitat cum în trecut
Erai surâsul vieţii mele...

Nu-ţi pasă că mă frâng latent
Cand te zăresc pe braţul altcuiva...
Mi-e sufletul desprins, absent,
Sătul de-a mai recidiva.