Umbra

Din perfectul meu contur,
Umbra mi se pare dreaptă,
Şi orice umbră dimprejur
Mă cere parcă, mă aşteaptă...

Să strângi speranţe că eşti viu,
E silnic şi de plâns la fine,
Când moartea pe un bidiviu
Grăbeşte către tine.

Ascuns în umbre de o vreme,
Stau risipit, ca ploaia în furtună
Şi simt cum orice mădular se teme
De-un strop de vreme bună.

Îmi caut marginea-n semilumină,
Ca un preascump tot în univers,
Cum alţii vor aur din lână
Sau păşune oilor în şes.

Să-mi judece nebunii mersul fad
Pe tabla şahului terestru,
Sunt martorul când alţii cad
Citindu-le istoria rupestru.

Nu-s ploi să-mi stea pe piept,
Nici vijelii să-mi spulbere gândirea,
În suferinţă creşti mai înţelept,
Însă trăieşti riscându-ţi nemurirea.

Şi te ascunzi speriat de cuget
În umbre, aşa cum fac şi eu,
Abstractizând al lumii muget
În lira spart-a lui Orfeu.