Algor Mortis

În licori de noapte
Dulcea seară între şoapte,
Se întoarce fericită,
Mândră, rece, ipocrită!
Îmi desprinde în tavan,
Tocuri acre an de an,
Să le am în catastif,
Neagră stea ca de şerif.
Lângă palmele-mi alene,
Se aşează două lemne,
Alte două formând unghi,
Peste frunte şi rărunchi.
Linişte ca între luturi,
Un ospăţ pentru nefluturi,
Patru metri de povară
Şi o piatră funerară...
Toate puse peste coastă,
Cea mai slabă, cea mai proastă,
Cea nebună fără nume,
Mult curtată-n astă lume.

Am s-o plâng cu multă jale,
Scâncet, mofturi şi urale,
Până când afară-n suflet,
Pe mormântul ei de tunet,
Se vor strânge alte coaste,
Mai murdare şi mai proaste,
Mult mai strâmbe şi buboase,
Prin alte morminte roase.
Azi port barbă, mâine doliu,
Mor tuşit într-un fotoliu,
Ori alerg în frig râzând...
Mi-a murit o coastă-n gând!