Baba Iarna

Plină-n riduri proaspete,
Peste câmpul retezat,
Iute ca un oaspete
Poalele şi-a aşezat,

Mâna largă peste piscuri
Stă demult stăpânitoare,
Evitând atâtea riscuri
De la prea măritul soare.

Suflul ei de bătrâneţe
Te opreşte într-o stană,
Te găseţte-n parc şi pieţe,
Şi te-acoperă de mană.

Cum să scapi? De neştiut!
Te-nfăşoară-n flori de rece,
Te îngroapă în năut,
Să te rogi trei luni să plece.

Nu-i o glumă! E nebună
Baba în cojoc năprasnic,
Toarce-n fire o cunună
În războiul cel mai paşnic.