Uită-mă, îndrăgostito!

Uită-mă îndrăgostito!
Ce ţi se năzare,
Ca mereu să-mi ţii cărare,
Ca mereu să-mi lungeşti viaţa
Chiar de-aş fi oprit-o!?
Nu am pace dimineaţa,
Nu am aer seara,
Noaptea nici nu pot întoarce
Bătrâneţea de pe-oparte-ncolo-ncoace;
Trag cu dinţii-o firmitură
Tu tragi să mi-o iei din gură,
Să o mesteci tu, să-mi fie
Bine mie
Şi prin asta bine nouă!
Nu mai am nici strop de rouă
Să-mi mai ude buza largă,
Numai tu săruţi într-una
Gura, fruntea, pieptul, mâna,
Numai tu mă scalzi în tine!
Mă asupreşti, mă gelozeşti,
Ieri ca azi şi azi ca mâine,
Tu, sirenă între peşti,
Tu îmi cânţi să plâng, să râd,
Tu mă ai frumos şi hâd,
Gras, nătâng, slab şi statornic,
Înnebunit din temelii,
Uneori prea euforic,
Alteori melancolii.
Uită-mă de-adreptul
Şi mă lasă-n parcuri singur,
Ia-mi şi sabia şi sceptrul,
Doar mă lasă liber vultur,
Liber cal sălbăticit,
Apă stâncă sau arţar,
Fiara Nebucadneţar!
Tu mă ţii în tine rege,
Amintindu-mi de-un păcat,
Zilnic scaunul să-mi lege,
Amintirea de-un soldat,
Zilnic tronul mişeleşte
Singur să-l desfac bucăţi,
Şi deşi îmi va mai creşte,
Părul să mi-l ai răsfăţ!
Uită-mă nebun odor,
În uitarea tuturor,
În palma rea ce mă alintă,
Pune-mi fruntea lângă flintă
Şi cu-n deget tu mă lasă,
Azi să mă întorc acasă...
Uită-mă iubita mea!
Să putrezesc pe pieptul tău,
Tu nu ştii cum iarna grea
Îmi seacă sângele mai rău
Decât ar suporta...
Uită-mă în tine veşnic,
Să-mi fii cetate de scăpare,
Să nu mă vrei, dar să mă ai...
Să-ţi fiu blestem şi binecuvântare.