miercuri, 14 decembrie 2011 | By: Andrew

Ai să-nţelegi vreodată...


Ai să-nţelegi vreodată...?
Cum dragostea uitată
Rămâne-un curs festiv,
Lacrimogen şi agresiv
În tolba cu-amintiri răzleţe,
În timpuri lungi şi buze creţe,
În ploi în dungi,
Priviri de ceară,
Iubiri în joacă până-n seară...
Ai să-nţelegi vreodată
Că mulţi în lume nu iubesc,
Şi peste noi necugetată,
Ai să vezi cum timpuri cresc
Şi ne alungă;
Cum lacrimile vor să plângă,
Şi cerul tot se-mpotriveşte
Să fii acolo, să n-am pace
Şi toate, toate mişeleşte
Să le-mplineşti pentru că-ţi place...
Ai să-nţelegi vreodată
Că plata ce-o plătesc e fără plată?
Iar inima-ţi fără de pată
O vreau rămasă nepătată
În veci de veci,Amin!
Nu am cântar ca să închin
Chinul pe talgere să-nclin
Spre-a te lăsa o vreme...
Nu am bocanci să plec
Un drum în drum să trec
Şi să te uit în teme
De versuri plafonate.
Ai să-nţelegi vreodată
Că asta nu se poate?
Rămâi fără să-njunghii,
Rămân şi nu te mai trimit,
Să nu mai stăm la muchii,
Tu, fericito! Tu fă-mă fericit!

1 comentarii:

Bibby Ellen spunea...

Pătrunzătoare versuri ai aşternut aici... Minunat!

Trimiteți un comentariu