Tăietura din decor,
Cu funii late cât lungimea,
Urcă şi coboară liftul dansator,
Cărând pe umeri lumea.
Un ticăit asurzitor
Răsare des de prin văpăi,
Marcând în lumea florilor,
Pe cei mai buni dintre cei răi.
Acoperind cu gips abisul,
Ne lunecăm înconştienţi pe fese,
Chiar dacă ni se pierde râsul
În sângerările perverse.
Atâta ne-am savantizat
Că însuşi Dumnezeu se miră
Cum am ajuns noroi crăpat
În sunete târzii de liră.
De-atâtea noi deşteptăciuni,
Ne confundăm unii pe alţii,
Când adevărul din minciuni
Noi l-am clădit, distribuit în raţii.
Contemporani cu ce a fost,
Noi suntem azi cu mult mai sus,
Când susu-i jos, dacă nu-i cost
Şi-n a tăcea, e mult de spus.
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu