Muguri de toamnă...

Nuanţe de uitare...
Bătrân de tine. Înmugureşti
Ca toamna-n ploi de primăvară
Şi mă-nbraţişezi atât de tare
Încât, ca vâscul prin ramuri, îmi trăieşti...

Poveşti ne trag,
Vorbe ne-mping spre un păcat
La modă azi de a se demoda rapid,
Cum au fost şi alţii-n prag,
Aşa va fi din nou, înlocuit să fiu uitat?

Mă-nseninezi prea rar...
Doar vremuri reci ne leagă,
Ca atunci când spinii erau mov,
Şi mă întreb cum iar sunt temerar
Pe drumuri lungi de a te descompune-ntreagă!?