Cele mai dulci picături

Cele mai dulci picături de durere
În sufletele calde le găseşti,
Alintate fără vrere
De mersul niciodată spre mai bine.
Cine să creadă asta? Eşti fără preget
Mai fericit când nu-ţi pasă,
Când nu auzi, nu vezi, nu ţi se-ntâmplă.
Cele mai dulci picături de durere,
Nu-s tăieturi, arsuri sau vânătăi,
Ele sunt dincolo de tâmplă,
Acolo unde nimeni nu le vede, nimeni!
Tu vezi soarele răsărind,
Alţii doar îi simt apusul,
Tu simţi vântul în adieri,
Alţii îi cer agonia din mijlocul duhului
Până-n crepuscul,
Ştergând poate doar aşa, totul,
Odată cu lumina!
Cele mai dulci picături nu curg,
Se lipesc până şi pe frunze de lotus.
Cresc nestingherite când presupusa,
Veşnică iubire, te trece ca produs,
Într-un cont de lepădat.
Totul se vinde! Toţi căutăm preţ pe durere,
Toate se cer! Toate lipsesc!
Când sufletu-ţi cere,
Totul să ai şi nu-i clipă sătul să te vezi.
Cele mai dulci picături de durere cresc
Odată cu timpul care probabil
Odinioară ştergea suferinţa. Cultiva uitare...
Azi, durerea n-are preţ, nu are-nfăţişare,
Nu se impune, nu se alege.
Azi durerea creşte ca şi cum de o veşnicie
Stă acolo putrezind sufletul.
Nimic n-o poate vindeca, nimeni n-o şterge,
Durerea e preţul în necifre al timpului,
E cancerul de suflet, e piatra funerară.
Cele mai dulci picături de durere
Doboară!