Nespusă...

Vino! De parcă te-aş chema...
Taci! De parcă ţi-aş răspunde,
Întreabă... Şi pune-n mintea ta
Răspuns ce nu-l pătrunde...
Te vreau, te-alung, te cred, te iert,
Mai nemilos decât un crivăţ,
Apoi te chem, deşi incert,
Că mai eşti tu ceea ce sper...
Din toate plânsul îl învăţ,
Sperând să nu-mi mai folosească,
Tu, mai tăcută ca un timp de rugă,
Mai nemiloasă şi mai rece,
Laşi propria-mi dorinţă slugă
Unui regim ce-n veci nu trece...
De parcă-mi vreau sentinţă...aşa te chem,
Fără cuvânt, te vreau, absurd, fără dorinţă,
Sub greutatea liniştii eu gem
Ca un întemniţat în turnul inimii...
Nu-mi fi povară! Prea bine ştii
Să-mi fii preafericit smochine!
Fi-mi mai degrabă vară,
Nu seri de lacrimi pline
Şi zori la geam
Cu dureroase flori, şi regretatele ninsori
Din noi...din mine.