joi, 20 iunie 2013 | By: Andrew

Înţeles nebuniei

Dacă am asculta în nebunia lor
Pe cei pe care înţelesul nu-i cuprinde,
Dacă am asculta nebun de dor,
Nebun de a cunoaşte, nebunul ne-ar surprinde,

Dacă am lungi secunda-ngăduită,
Pentru-a pleca urechea către ne-nţeleşi,
Am înţelege, poate, raţiunea negândită,
Şi just, că ei, nu noi, sunt cei aleşi.

Un cuget făr' de reguli
E ca un lac ce tulbure se-agită,
Dar şi în lac, în mlaştină şi ierburi
E apă, ce limpede, e fericită.

Acelaşi chip îl are un nebun:
Nu-i fără mintea stearpă-n gânduri,
Ci însă-şi nebunia-i negru fum
Ce-nvaţă mintea să umble în comânduri.

Şi oare nu toţi ne tulburăm,
Nu toţi cerşim un susur blând şi dulce,
Limpezi unde, o clipă să ne bucurăm,
Din palma Celui ce minţile conduce...
Dacă vrem...?!

Nu toţi în nebunia noastră
Ne oglindim cu-atât mai sănătoşi ca alţii,
Dar limitaţi în scuaruri ca pe-o lastră
Ne obligăm să ne derâdem fraţii...?!

Aceeaşi nebunie ne e mamă,
Că-i dragoste, că e cuvânt sau socoteală,
Că e culoare, cânt ori salbă de aramă...
În nebunia noastră, înţelesul n-are fală,

Trăim nebuni, dar conştienţi...o mult prea fericită dramă.


1 comentarii:

Unknown spunea...

În nebunia noastră toate-s pied din sens
iar înțelesul nu mai are înțeles
nu pentru mine, ci pentru acei
ce fac oglindă chiar din ochii mei.

mai vreau să scriu ceva și m-am oprit
eu nu am cerșit niciodată,
doar m-am împărțit
am dăruit, m-am risipit.

Trimiteți un comentariu