Al cui...

Pe-această cărare înspinată,
Pasul mi-e greu şi obrazul mi-e plâns,
Iar mintea mea atât de limitată,
Îmi spune fals, ades, că am ajuns...

Uit, în acest val de nebunie,
De unde vin. Ce nume mă accepte!?
Când toate caută o vină numai mie,
Mustrate-n cauzalităţi suspecte...

Al cui sunt? Aceasta mă frământă!
Din sânul cui, vina m-a lepădat,
S-ajung pribeag pe calea frântă
De-atâtea bucurii, dorite de uitat.

Al cui sunt? Mă-ntreabă propria-mi simţire,
Lipsită parca, de un ideal pierdut,
"Te pierzi călătorind spre-o nemurire,
În care crezi că încă ai crezut..."

Al cui cunt eu? Şi-ndurerat întreb,
De ce se-ndreaptă ochii mei în sus
Şi pasul meu către Horeb?
De ce aştept încă răspuns...?